MyDreamland

Parca toata lumea a innebunit in ultimul timp (Ralu, sa nu te superi) cu teste psihologice… Testu’ cu padurea, testul arborelui… Hai ca mi le-am facut si eu. Ce am descoperit despre mine? Vai, ar trebui sa fiu inchisa intr-un sanatoriu de recuperare mentala! Undeva departe, in munti preferabil, unde sa nu am altceva de facut decat sa hranesc niste pasari si sa plantez legume zece luni pe an, iar celelalte doua sa mi le petrec intr-o camaruta mica si draguta, cu multe chestii moi si albe pe pereti…

Deci asa, vorbeam despre teste… Pai primul pe care mi l-a facut prietena mea a fost cel cu padurea. La un moment dat, in test, tu in mintea ta si in padurea ta, vezi un lac. Intri sau nu in el? Daca da, cum e? Iti place? Stai mult in apa? Pai ce sa raspund?? Cum naiba sa te plimbi singur printr-o padure intunecata si sa intri asa de nebun intr-un lac pe care-l intalnesti p’acolo? Daca lacul e Loch Ness? Daca e populat de animale mitice infricosatoare? Daca e plin de alge care ti se agata de picioare si te zbati ca nebunul pana mori inecat? Pai cum sa intru in lac??? Daca ar fi fost o barcuta draguta la mal, mai zic si eu, dar nici macar asa, monstrul ala mare face valuri si poate inghiti barcuta mea cu totul… Sa ma trezesc ca si Iona, in burta balenei? Deci nu am intrat in apa… Pe la sfarsitul testului era un zid, pe care il treci sau nu. Acuma sa va pun si eu o intrebare: daca va plimbati printr-o padure si vedeti un zid inalt, de ce mama dracu’ l-ati trece? Asta ar face doar pisica mea, care daca vede o usa inchisa trebuie neaparat sa intre. Cred ca sunt putin mai matura decat o felina in miniatura, nu? In cel mai bun caz m-as catara putin sa arunc o privire, dat doar daca dincolo ar fi paradisul l-as sari. Asa ca nu mai trebuie sa va spun care a fost rezultatul acestui test…

Al doilea era testul arborelui. Zic hai ca sunt curioasa, sa vad ce iese… Mi-a iesit asa: sunt introvertita, extrovertita, imatura, debila, impulsiva, agresiva, sufar de anxietati, nervozitate, am tendinte depresive, nevroze si psihoze si am probleme sexuale. Perfect, acum ca le stiu si pe astea, voi fi in masura sa imi vad mai departe linistita de viata mea banala… Poate maine ma duc la serviciu cu un kalashnikov sub pardesiu, dar doar daca gasesc unul roz…

Am revenit. Am fost putin ocupata cu redecorarea micutului meu apartament, iar tocmai acum am terminat de montat scaunul pe care stau invingatoare, fericita ca am reusit singura sa descifrez instructiunile speciale pentru blonde. Ce, credeau ei ca ma voi da batuta? Ca nu reusesc nici macar sa pun cap la cap piesele unui scaun de birou? Ha! Am facut-o…

Ce am mai facut saptamanile acestea, pe langa job-ul part time de designer de interioare? Pai de exemplu am cunoscut un baiat care se prezenta cam asa: “Ma cheama Catalin si am o gradina.” La intrebarea mea destul de logica daca ii place gradinaritul mi-a raspuns NU. Poate ii place ideea de a avea o gradina, in aceasta lume moderna plina de roboti industriali si poluare. NU. Ii place cum arata gradina?? NU. Si atunci ce mama dracu’ asociezi gradina cu numele tau cand te prezinti unei persoane?! Raspuns: “Pai nu mi-a venit altceva in cap…” Am mai cunoscut o fata care ma suna in fiecare zi de vreo trei ori ca sa-mi ceara aceleasi informatii. O fi avand saraca sindromul ala pe care-l avea si Drew Barrymore in 50 First Dates?

…………………………………………………………………………………………………………………………………………….

Ma fascineaza nebunia cu Pavarotti din Banat, pe toate posturile tv dau de acest baietas talentat, pana si la Sinteza Zilei unde, spre surprinderea mea, subiectul de discutie nu e Basescu… Cum se poate asa ceva? Nu se vorbeste despre Basescu?? Se naruie lumea, domnule mogul…

Am cunoscut o fata care rade intruna si

un baiat care miroase ingrozitor…

Trebuie neaparat sa ma laud, mi-am zugravit singura doi pereti! Da. Singura. Doi pereti. Mai am inca zece si tavane vreo trei. Dar merge repede. Dupa ce am controbait internetul in cautare de idei inovatoare in materie de design interior, am cautat magazine inexistente de tapet imaginar (adica asa cum exista el in imaginatia mea), am chemat cativa profesionisti sa imi faca oferte si am sunat vreo alti trei, am luat decizia cea mai practica si am hotarat sa fac tot alb. Da, v-ati prins, singura. Cu doi pereti gri, pe care i-am facut deja si de care sunt extrem de mandra, de parca ar fi puisorii mei. O singura deceptie am avut, si anume ca prietenii care s-au gandit sa vina la mine in timp ce eu zugravesc (probabil nu le mergea televizorul acasa), au spus ca arata ca un buncar de nazisti. Dar ce stiu ei, nu-i asa? Ca doar nu au prieten arhitect care se pricepe la toate, ca si mine…

……………………………………………………………………………………………………………………………………………

Prin perindarile mele internautice am observat ca sunt foarte la moda tutorialele. Fara legatura cu peretii gri. Si am avut brusc o revelatie: pai eu nu sunt in stare sa fac asa ceva?

Deci Tutorial de cum sa mergi cu tramvaiul si sa nu te vada nimeni

1. Primul lucru si cel mai esential, NU stai in statie. Stai pe undeva prin apropiere, astfel incat sa poti vedea tramvaiul daca vine, si destul de aproape sa vezi si numarul.

2. NU te uiti ca prostul in directia tramvaiului, ci iti faci o ocupatie, de preferat scrii un sms sau vorbesti la telefon.

3. Daca vezi ca se apropie tramvaiul, NU mergi ca tolomacul inspre statie, ci mai stai pana opreste, ca oricum nu pleaca el asa repede.

4. Doar dupa ce tramvaiul a oprit, te indrepti nepasator si urci exact inainte ca usile sa se inchida.

5. Odata urcat, te asezi nu la geam ca zevzecii, ci exact acolo unde se unesc vagoanele, unde nu exista geamuri sa te vada toata lumea de afara.

6. Cand opreste, cobori exact la fel cum ai urcat, flegmatic, impasibil, imperturbabil, indiferent, pasiv si o stergi cat mai repede din statie.

7. Gata, acum trebuie sa fi ajuns la destinatie, iar daca ai urmat acest tutorial pas cu pas, nimeni nu va ghici ca in loc de limuzina, tu ai folosit mijloacele de transport in comun.

Daca tot se apropie vertiginos noaptea acestor premii atat de apreciate, a trebuit si eu sa imi indeplinesc ritualul de vizionare… Nu de alta, dar sa pot sa imi dau cu parerea si sa comentez. Am avut totusi o dezamagire cumplita, care s-a accentuat tot mai mult cu fiecare film pe care l-am vazut. Nu imi dau seama daca filmele propuse la categoria “cel mai bun film” au ajuns aici din lipsa de alte filme mai bune, sau daca oamenii aceia din faimoasa academie chiar au considerat ca merita sa primeasca un Oscar. Dilema…

Sa incepem cu Juno. Nu prea am avut mari sperante de la acest film, dar nu ma asteptam sa vad un film ca altele 100, la care te uiti intr-o duminica dimineata din lipsa de altceva mai bun de facut. Actorii au fost ok, scenariul la fel, dar totusi nu am gasit absolut nimic special la acest film cu si despre adolescenti ciudati… Singurul lucru care mi-a placut a fost sarcasmul tipic adolescentin pe care il afiseaza eroina.

There Will Be Blood este un film epic, despre ce altceva decat subiectul preferat al americanilor, petrolul. Sursa este romanul lui Upton Sinclair, Petrol!, care a fost publicat in 1927. Sinclair a fost cunoscut drept un un scriitor politic, nu unul creativ, iar datorita calitatii indoielnice a romanelor sale a decazut destul de repede, nemaifiind publicat de muuuult timp. Probabil ca Paul Thomas Anderson a vazut o legatura intre Daniel Plainview (eroul filmului, jucat cu mare clasa de Daniel Day-Lewis), care in nebunia ce a pus stapanire pe el in cautarea petrolului calca totul in picioare, si dubioasele afaceri cu petrol care au loc astazi in SUA. Deci vazut, apreciat, placut…. not!

Joel si Ethan Coen au reusit sa faca un film destul de ciudat incat sa imi placa, No Country for Old Men. Banii sunt ceva la care toata lumea viseaza, iar crima este ceva perfect normal in aceasta lume. Povestea este simpla, spusa simplu. Avem un fel de Terminator care omoara pe toata lumea care ii sta (sau nu) in cale, care urmareste o valiza de bani aflata dintr-o pura intamplare in mainile unui sudor. Amandoi sunt urmariti (mai mult cu gandul) de seriful Ed Tom Bell (Tommy Lee Jones), un “old-timer”. Dupa o gramada de impuscaturi cu pistoale sau cu tuburi de oxigen (?!) ajungem la un final neasteptat, dar destul de calm si de plin de invataminte. Ceea ce frapeaza in acest film este cruzimea fara logica a urmaritorului psihopat pusa fata in fata cu calmul strategic al serifului, el fiind sigurul care nu se mai regaseste in acea tara.

Si asa am ajuns la ultimul film, Atonement (pentru ca la Michael Clayton refuz sa ma uit). Un film care in mare mi-a placut datorita peisajului tipic englezesc in care s-a desfasurat actiunea. Cel putin la inceput, pentru ca mai apoi s-a transformat intr-un film de razboi. Scenariul a fost interesant, cu toate ca mi s-au parut exagerat de lungi unele scene absolut banale. Pentru ca m-am plictisit de atata scris si vreau sa mai fac si altceva in afara de stat pe blog si comentat filme, o sa spun ca Atonement mi-a placut cel mai mult din aceasta categorie. Si mai pe scurt, sper sa ia Oscarul. Gata. I’m out!

Poate se intreaba cineva de ce nu am mai scris nimic de o saptamana… Mda… Pai, draga domnule Cineva, este o intrebare destul de incuietoare pentru mine, dar ma chinui sa raspund intr-un mod care sa va satisfaca. Raspunsul meu este: pentru ca aveam unghiile atat de lungi, incat chiar nu mai puteam scrie, mi se incurcau printre taste. Iar acum ca in sfarsit mi le-am taiat, voi incerca sa va satisfac curiozitatea, domnule Cineva, despre ultimele evenimente ale vietii mele atat de complexe si de interesante.

Dupa toata nebunia asta cu Kosovo si cu alegerile PSD, ce mai pot abera si eu ca sa sune cat de cat interesant? Sa spun ca una din trei persoane arestate in Italia este de nationalitate romana? Cred ca domnul mai sus mentionat stie asta deja prea bine si nu mai vrea sa o auda si de la mine. Deci, ce imi ramane? O sa il las pe domnul Cineva si pe consoarta sa prea-iubita, distinsa doamna Cineva, sa imi spuna despre ce ar vrea sa citeasca pe acest colt de lume virtuala…

Vreau sa ajung si eu la performanta lui Darius, adica sa scriu nimic si sa am o suta de comentarii…