MyDreamland

Ce inseamna un moment de criza? Cum se defineste aceasta criza in interiorul unui cuplu, de exemplu? Probabil ca am luat-o razna, sau poate ca literatura pe care am citit-o in ultimul timp m-a influentat mai mult decat m-as fi asteptat.

Rasfoind o revista mai veche, am dat peste un interviu luat lui Pascal Bruckner, in care vorbeste despre aceasta criza, aducand argumente si idei care se pot regasi in toate romanele lui, si anume spune ca aceasta criza este tocmai ce-si doreste un cuplu in ziua de azi. Ca femeia si barbatul vor sa traisca, sa experimenteze cat mai mult, asa ca ei prefera separarea unei convietuiri monotone, au o nevoie disperata de intensitate. Concluzia lui despre cuplul modern este ca “isi iubeste propria criza”.

Asta sa se intample oare? Tot ceea ce vad in jurul meu ma face sa ajung si eu la aceeasi concluzie, ca imi provoc propria criza in mod constient, la o scara infinit mai redusa totusi decat o fac de obicei eroii lui Bruckner. Cine isi mai doreste in ziua de azi liniste si pace? Toti tanjim dupa “pastiluta” de emotie, de senzatii tari. Am da orice ca sa scapam de monotonie, de banalitate, sa nu ne pierdem in masa amorfa a cotidianului, chiar daca acest lucru duce la suferinte si traume. Pentru Bruckner satisfactia totala este cel mai periculos fapt care i s-ar putea intampla unui individ, deci o relatie prea armonioasa va degenera intotdeauna, pentru ca omul nu este facut sa cunoasca si implicit sa suporte perfectiunea. Prefera sa simta permanent ca mai are nevoie de ceva anume, sa viseze in mod constant ca-l va obtine, pentru a continua lupta cu sine insusi, pentru a progresa. A visa , inseamna a trai…

Dupa mai bine de trei luni de greva, timp in care s-a anulat si ceremonia Globurilor de Aur si premiile Grammy sunt in primejdie si ele, cu o luna inainte de decernarea Oscarurilor, s-ar putea totusi ca aceasta greva sa ia sfarsit. Se pare ca Sindicatul Scenaristilor va relua negocierile cu marile studiouri hollywoodiene si nu ne ramane decat sa speram ca se va ajunge la o intelegere.

Eu personal am suferit mult din cauza acestei greve, avand in vedere ca decursul normal al vietii mele din ultimii 2-3 ani a luat o cotitura brusca, in lipsa unui pilon central in jurul caruia sa se invarta - serialele mele. Rand pe rand, mi-au fost luate toate… Astept cu infrigurare de luni de zile sa apara un episod nou si in fiecare zi caut pe internet, cu degete tremurande, un semn ca ar fi aparut, ca acelor oameni li s-ar fi acordat sansa sa faca ce stiu ei cel mai bine, si anume sa imi imbogateasca mie viata spirituala, existenta insasi. In lipsa unei continuitati, am incercat tot felul de seriale noi, dar am ajuns inevitabil la punctul in care ma gaseam si mai inainte, si anume sa stau si sa astept, muscand din pereti, episodul urmator. Diferenta este ca acum nu mai sunt dependenta doar de unul, ci de vreo 3 seriale… Asa ca domnilor miliardari de la Warner Bros, Universal Studios si restul studiourilor cu nume americane pompoase, dati-le dom’le banii oamenilor si lasati-ma sa-mi vad de viata mea, tolanita in fata televizorului/calculatorului!

Dupa alte cateva seriale de care eram pur si simplu obsedata (obsesie pe care greva scenaristilor de la Hollywood a dat-o peste cap), a venit vremea lui - The Tudors. Am vazut primele doua episoade intr-o criza de plictiseala, duminica seara, pe hbo si am ramas bolnava. Bineinteles ca a doua zi mi-am descarcat ilegal toate episoadele disponibile si acum ma iau toti dracii ca nu am timp sa fac un maraton de vizionare. Tema este una istorica, iar partea catchy este ca stiu cum se termina, stiu in mare ce se intampla, dar sunt curioasa cum.

A, am uitat sa mentionez ca Henry VIII, pe numele lui Jonathan Rhys Meyers este…. n-am cuvinte…. aaah… mda, superb :)

In aceasta zi deosebita, care intr-o societate normala, democratica, ar tebui declarata zi de sarbatoare nationala, imi rapesc singura cateva momente pretioase ca sa imi urez un calduros la multi ani. Si atat, pentru ca acum trebuie sa ma intorc cat mai degraba la programul meu sarbatoricesc…

Tocmai m-am intors de la piaţă… Nu de la piaţa de zarzavaturi, ci de la piaţa unde găseşti tot ce iţi trebuie in casă şi nu numai, de la lenjerie intimă la bucăţi de radiatoare pentru maşină. E o experienţă foarte interesantă să-ţi petreci o sambătă dimineaţă intr-un asemenea loc, vezi tot felul de oameni, de la fraţii noştri rromi care vand haine la grămadă, apoi cei puţin mai şmecheri care vand haine de firmă pe capotele bmw-urilor şi pană la soţii de demnitari faimoşi ai dragii noastre urbe . Toată lumea cu un singur scop: să profite cat poate de pe urma preţurilor mici şi a mărfii cat mai diversificate. Mi-am achiziţionat şi eu nişte articole de bază, precum o mega-cutie de detergent adus tocmai din Germania (că miroase mai frumos decat ăsta de la noi), incă o mega-cutie de cornfleix aduşi tot de acolo (că au gust mai bun decat cei făcuţi pentru noi) şi nişte fulare (adică vreo cinci), pentru simplul motiv că erau la 1 leu bucata (cu strigături, pentru captarea atenţiei).

Mi s-a atras atenţia că acest mod de viaţă al oamenilor pieţei va fi cantat in versuri peste vreo jumătate de veac, aşa ca ar trebui să il respect de pe acum, ca să pot să mă laud mai tarziu, să spun Vi-am spus eu! Dar eu vă spun de pe acum…

…………………………………………………………………………………………………………………………………………..

Lucrul cel mai de temut cand lucrezi la o firmă, cred că este o intalnire oficială, individuală, cu consiliul director. Acest consiliu, care este un fel de comisie a inchiziţiei lumii moderne, nu poate aduce nimic bun cand se intalnesc toţi şi işi răpesc din timpul lor preţios de consilieri directori, special ca să te vadă pe tine. Am avut ieri o astfel de intalnire şi, eu personal, am scăpat de rug doar pentru că felul meu independent de gandire a fost apreciat. Mi se pare normal acest lucru, deoarece intotdeauna cand sunt preocupată cu procesul de a gandi, mă retrag undeva singură cateva zile şi nu las pe nimeni să intre la mine in cap să imi perturbe gandirea, mi se pare cel mai logic aşa. Adică nu am gandit niciodată impreună cu cineva, şi nici altcineva nu m-a chemat vreodată să il acompaniez in gandire… Blestemul femeii moderne, trebuie cică să fie independentă, iar eu nu mă las mai prejos…