MyDreamland

Am cunoscut o fata care rade intruna si

un baiat care miroase ingrozitor…

Trebuie neaparat sa ma laud, mi-am zugravit singura doi pereti! Da. Singura. Doi pereti. Mai am inca zece si tavane vreo trei. Dar merge repede. Dupa ce am controbait internetul in cautare de idei inovatoare in materie de design interior, am cautat magazine inexistente de tapet imaginar (adica asa cum exista el in imaginatia mea), am chemat cativa profesionisti sa imi faca oferte si am sunat vreo alti trei, am luat decizia cea mai practica si am hotarat sa fac tot alb. Da, v-ati prins, singura. Cu doi pereti gri, pe care i-am facut deja si de care sunt extrem de mandra, de parca ar fi puisorii mei. O singura deceptie am avut, si anume ca prietenii care s-au gandit sa vina la mine in timp ce eu zugravesc (probabil nu le mergea televizorul acasa), au spus ca arata ca un buncar de nazisti. Dar ce stiu ei, nu-i asa? Ca doar nu au prieten arhitect care se pricepe la toate, ca si mine…

……………………………………………………………………………………………………………………………………………

Prin perindarile mele internautice am observat ca sunt foarte la moda tutorialele. Fara legatura cu peretii gri. Si am avut brusc o revelatie: pai eu nu sunt in stare sa fac asa ceva?

Deci Tutorial de cum sa mergi cu tramvaiul si sa nu te vada nimeni

1. Primul lucru si cel mai esential, NU stai in statie. Stai pe undeva prin apropiere, astfel incat sa poti vedea tramvaiul daca vine, si destul de aproape sa vezi si numarul.

2. NU te uiti ca prostul in directia tramvaiului, ci iti faci o ocupatie, de preferat scrii un sms sau vorbesti la telefon.

3. Daca vezi ca se apropie tramvaiul, NU mergi ca tolomacul inspre statie, ci mai stai pana opreste, ca oricum nu pleaca el asa repede.

4. Doar dupa ce tramvaiul a oprit, te indrepti nepasator si urci exact inainte ca usile sa se inchida.

5. Odata urcat, te asezi nu la geam ca zevzecii, ci exact acolo unde se unesc vagoanele, unde nu exista geamuri sa te vada toata lumea de afara.

6. Cand opreste, cobori exact la fel cum ai urcat, flegmatic, impasibil, imperturbabil, indiferent, pasiv si o stergi cat mai repede din statie.

7. Gata, acum trebuie sa fi ajuns la destinatie, iar daca ai urmat acest tutorial pas cu pas, nimeni nu va ghici ca in loc de limuzina, tu ai folosit mijloacele de transport in comun.

Daca tot se apropie vertiginos noaptea acestor premii atat de apreciate, a trebuit si eu sa imi indeplinesc ritualul de vizionare… Nu de alta, dar sa pot sa imi dau cu parerea si sa comentez. Am avut totusi o dezamagire cumplita, care s-a accentuat tot mai mult cu fiecare film pe care l-am vazut. Nu imi dau seama daca filmele propuse la categoria “cel mai bun film” au ajuns aici din lipsa de alte filme mai bune, sau daca oamenii aceia din faimoasa academie chiar au considerat ca merita sa primeasca un Oscar. Dilema…

Sa incepem cu Juno. Nu prea am avut mari sperante de la acest film, dar nu ma asteptam sa vad un film ca altele 100, la care te uiti intr-o duminica dimineata din lipsa de altceva mai bun de facut. Actorii au fost ok, scenariul la fel, dar totusi nu am gasit absolut nimic special la acest film cu si despre adolescenti ciudati… Singurul lucru care mi-a placut a fost sarcasmul tipic adolescentin pe care il afiseaza eroina.

There Will Be Blood este un film epic, despre ce altceva decat subiectul preferat al americanilor, petrolul. Sursa este romanul lui Upton Sinclair, Petrol!, care a fost publicat in 1927. Sinclair a fost cunoscut drept un un scriitor politic, nu unul creativ, iar datorita calitatii indoielnice a romanelor sale a decazut destul de repede, nemaifiind publicat de muuuult timp. Probabil ca Paul Thomas Anderson a vazut o legatura intre Daniel Plainview (eroul filmului, jucat cu mare clasa de Daniel Day-Lewis), care in nebunia ce a pus stapanire pe el in cautarea petrolului calca totul in picioare, si dubioasele afaceri cu petrol care au loc astazi in SUA. Deci vazut, apreciat, placut…. not!

Joel si Ethan Coen au reusit sa faca un film destul de ciudat incat sa imi placa, No Country for Old Men. Banii sunt ceva la care toata lumea viseaza, iar crima este ceva perfect normal in aceasta lume. Povestea este simpla, spusa simplu. Avem un fel de Terminator care omoara pe toata lumea care ii sta (sau nu) in cale, care urmareste o valiza de bani aflata dintr-o pura intamplare in mainile unui sudor. Amandoi sunt urmariti (mai mult cu gandul) de seriful Ed Tom Bell (Tommy Lee Jones), un “old-timer”. Dupa o gramada de impuscaturi cu pistoale sau cu tuburi de oxigen (?!) ajungem la un final neasteptat, dar destul de calm si de plin de invataminte. Ceea ce frapeaza in acest film este cruzimea fara logica a urmaritorului psihopat pusa fata in fata cu calmul strategic al serifului, el fiind sigurul care nu se mai regaseste in acea tara.

Si asa am ajuns la ultimul film, Atonement (pentru ca la Michael Clayton refuz sa ma uit). Un film care in mare mi-a placut datorita peisajului tipic englezesc in care s-a desfasurat actiunea. Cel putin la inceput, pentru ca mai apoi s-a transformat intr-un film de razboi. Scenariul a fost interesant, cu toate ca mi s-au parut exagerat de lungi unele scene absolut banale. Pentru ca m-am plictisit de atata scris si vreau sa mai fac si altceva in afara de stat pe blog si comentat filme, o sa spun ca Atonement mi-a placut cel mai mult din aceasta categorie. Si mai pe scurt, sper sa ia Oscarul. Gata. I’m out!

Poate se intreaba cineva de ce nu am mai scris nimic de o saptamana… Mda… Pai, draga domnule Cineva, este o intrebare destul de incuietoare pentru mine, dar ma chinui sa raspund intr-un mod care sa va satisfaca. Raspunsul meu este: pentru ca aveam unghiile atat de lungi, incat chiar nu mai puteam scrie, mi se incurcau printre taste. Iar acum ca in sfarsit mi le-am taiat, voi incerca sa va satisfac curiozitatea, domnule Cineva, despre ultimele evenimente ale vietii mele atat de complexe si de interesante.

Dupa toata nebunia asta cu Kosovo si cu alegerile PSD, ce mai pot abera si eu ca sa sune cat de cat interesant? Sa spun ca una din trei persoane arestate in Italia este de nationalitate romana? Cred ca domnul mai sus mentionat stie asta deja prea bine si nu mai vrea sa o auda si de la mine. Deci, ce imi ramane? O sa il las pe domnul Cineva si pe consoarta sa prea-iubita, distinsa doamna Cineva, sa imi spuna despre ce ar vrea sa citeasca pe acest colt de lume virtuala…

Vreau sa ajung si eu la performanta lui Darius, adica sa scriu nimic si sa am o suta de comentarii…

Oare ce ne face fericiti e tot timpul ceea ce nu putem avea? Si daca am avea acel lucru/persoana/statut, cat ar dura fericirea? Poate fericirea nici macar nu exista cu adevarat, ea este doar o iluzie, un scop maret care ne face sa visam si sa mergem mai departe… Cati oameni pe care ii cunosc eu pot spune cu adevarat ca sunt fericiti? Cati dintre ei se trezesc in fiecare dimineata multumind cerului pentru ceea ce au?

Si atunci de ce sa ne irosim viata, sa ignoram ce avem langa noi, dorindu-ne imposibilul? Poate fericirea se invata, nu e ceva care cade peste noi… Sau poate ea ne este inoculata de carti sau de filme pline de eroism si sacrificiu dar in care totul se termina cu bine si “they live happily ever after”… Dar ceea ce traim noi in viata de zi cu zi nu este un roman de Sandra Brown, ci este mult mai simplu, mai banal, mai OMENESC. Fericirea nu exista, exista doar convietuirea si compromisul.

Alo, lume… Aici eu…

- Care io? (se aude unu’ in spate, pe un ton destul de bataios, as zice).

- Eu, eu, care scriu de obicei pe blogu’ asta…

- Si ce vrei, mah?? N-ai ce face decat sa ne deranjezi cu prostiile tale? (pe acelasi ton amenintator, mai-mai ca nu m-a facut sa tac din gura si sa ma asez cuminte inapoi in pat).

- Pai uite, as avea si eu ceva sa va intreb… Daca e cu putinta si daca nu va deranjez ingrozitor de mult… Ce zici, imi dai voie? Promit ca nu va tin mult, cel mult cateva minute. Iar apoi puteti sa ma ignorati in continuare, apasati pe butonul back si totul va fi ca inainte… Deci? Pot?

- Bine, mah… Hai repede, ca nu am timp de tampenii, am si altceva mai bun de facut decat sa stau aci la taclale cu tine (ultima fraza a spus-o pe un ton impaciuitor, ceea ce mi-a mai dat putin curaj sa spun ce aveam de spus).

- Ok, pai haideti sa terminam odata si cu asta. Am nevoie de una bucata baiat, dragut, simtit, cu bun gust, intre 25 si 28 de ani, de preferat cu facultate incheiata si master daca se poate, care sa fi vizitat cat de cat lumea (pentru subiecte de discutie) si care sa nu creada ca intalnirea perfecta cu o fata consta intr-o bere si o tigara pe banca din fata blocului.

- Pentru asta ne deranjezi? Bun, hai sa zicem… Si pentru ce, ma rog, iti trebe tie asa baiat? Nu-ti mai ajunge ce ai acasa?

- Ba imi ajunge, nu e asta. Dar am si eu o prietena, fata buna si simpatica… Stie si sa gateasca draga de ea si e frumoasa foc… Si m-a rugat daca as putea si eu sa fac ceva sa o ajut sa-si gaseasca perechea mult visata. Ca ea s-a saturat de badarani prost imbracati care stiu doar sa zambeasca pentru ca nu au ceva interesant de spus, in afara de fotbal si masini. Asa ca… deh, m-am gandit si eu sa fac o fapta buna si sa va intreb si pe dumneavoastra, poate poate reusim ceva toti impreuna… Ce ziceti, ma ajutati si pe mine?

…. dar vad ca deja vorbesc singura, pana si persoana cea irascibila care mi-a comentat pana acum a inchis…

Update: Prietena mea e tot ce am scris mai sus, dar am uitat sa mentionez ca are o mica problema… Asta:

Astept raspunsuri pe urmatoarea adresa: papushika69@yahoo.ro