MyDreamland

Modificarile climatice si sarbatorile de iarna au dus la o rata mult mai ridicata a tentativelor se sinucidere in Romania, anul acesta. Cel putin in Bucuresti. Pentru ca tot ce este interesant se intampla in Bucuresti. Nimic la noi in provincie… “Sarbatorile accentueaza anumite emotii si conduc spre stari depresive, iar variatiile de temperatura reprezinta un factor in plus de stres pentru organismul uman si, in functie de vulnerabilitatea genetica, conduce spre idei suicidale”, spune medicul psihiatru Dan Ghenea. Adica daca mi-e frig imi vine sa ma arunc de pe geam. Sau in fata masinii. Sau, in masina fiind, in fata unei alte masini, implicit mai mari decat cea in care ma aflu.

Nu, nu intrati in panica, nu exista vreo legatura intre ceea ce am scris mai sus si ce simt in momentul de fata, in primul rand pentru ca sarbatorile au trecut, iar in cel de-al doilea, nu e deloc frig aici la mine. Sau poate exista totusi o legatura, daca stau sa ma gandesc mai bine, faptul ca azi am inceput lucrul. Asta da motiv de sinucidere, in masa chiar… Punctul culminant al acestei inteligente postari inca nu l-am atins dar. Si nici nu il voi atinge azi, pentru ca m-a deprimat nespus gandul la sarbatorile care au trecut si la schimbarile de temperatura, care nici nu prea sunt in schimbare, pentru ca este frig bocna de ceva timp incoace, in mod constant.

………………………………………………………………………………………………………………………………………….

Mi-am adus aminte ca singura amintire pe care mi-am cumparat-o din Viena este o vedere pe care scrie mare, pe langa o poza pe masura, Wiener Schnitzel.

si nu, nu e creier pane…

A fost, cred, cea mai ciudata vacanta din viata mea. In primul rand cred, si pe buna dreptate, ca cineva m-a blestemat. De ce cred asta? Pai, in cele 4 zile petrecute acolo, am reusit sa racesc cum nu am mai fost niciodata, politia ne-a luat masina, iar lucrul cel mai important, ospatarii de la birtul din muzeu ne-au ignorat complet vreo jumatate de ora, iar apoi ne-au si pierdut comanda. Daca asta nu-i blestem, atunci ce e?

Dar sa nu exagerez, au fost si clipe superbe, ca de exemplu atunci cand am intrat in magazine si am vazut reducerile mai mult decat ciudate si am intrat intr-un fel de transa extatica… Minunat moment….

Gata, mi-am revenit. Ce am mai vazut eu in Viena? A, da - multi romani. Dar, spre diferenta de alte tari mai latine precum Spania sau Italia, romanii pe care i-am intalnit aici puteai sa ii confunzi cu niste oameni normali, chiar sa crezi ca sunt vienezi. Ce minune! M-am simtit aproape mandra. Unul dintre ei era DJ intr-un club destul de trendy, pe care nu mica mi-a fost mirarea sa-l vad a doua zi luandu-i-se un interviu pe un post gen mtv austriac. Asa ca sa nu cumva sa aud austrieci comentand de conationalii nostri, pentru ca ei au parte doar de specimele mai rasarite dintre emigranti, pe cand restul se pierd ca pleava dusa de vant in cele patru colturi ale lumii…

Ce am mai vazut eu in Viena? Pai… mult sushi. Running sushi, adica un fel de sushi care fuge pe banda… Altceva? Multi cai si o expozitie de arta chineza. Nu e acelasi lucru cu sushi-ul, nu?

eu, foarte fericita printre sutele de beculete…

…………………………………………………………………………………………………………………………………………

Sa arat lumii cate cadouri am primit eu in anul 2007. Atat de multe, incat am avut nevoie de un container special sa le depozitez, iar de acolo le scot pe rand, cand am nevoie de cate ceva. Bineinteles ca se mai face si dezordine, ca doar nu sunt eu cea mai ordonata persoana din lume…

Motto: Drumul spre iertare este pavat cu daruri

Am făcut-o şi pe asta! Am condus Timişoara - Cluj - Timişoara. Nu fără peripeţiii, ce-i drept… Dar inainte să ajung acolo, vreau doar să mulţumesc tuturor pentru sprijinul acordat, pentru vorbele de apreciere şi pentru buchetele de flori si muţunachii de pluş aruncaţi pe parbriz. Da, şi vorbele, tot aruncate pe parbriz… Fără voi, n-aş fi putut-o face!
Aşa, să ne intoarcem acum la peripeţii. Mergand eu agale (sau conducand, mă rog), nu la mult timp după ce am ieşit din spaţiul cunoscut al Timişorii, văd pe carosabil,in mijlocul unui sat, exact la caţiva centimetri inaintea mea şi fără să am posibilitatea de o ocoli, o scandură de lemn destul de lungă cu ditamai cuiele ieşind triumfătoare din ea. Ce să fac? Să pun frană şi să cauzez un accident in lanţ sau să o ocoloesc (cu aceleaşi consecinţe) ca să apar apoi pe protv? Deja văd ştirea, domniţa intreband ceilalţi şoferi (pentru că eu fac pe vedeta şi refuz să dau declaraţii) despre viteza cu care mergeam şi despre motivele care m-au determinat să iau o asemenea decizie. Să revenim. Trec deci, cu un inghiţit in sec, peste scandura cu pricina, sperand din suflet că nu s-a intamplat nimic. Am răsuflat uşurată cand nu am auzit nici un poc şi nici nu am simţit nici o bufnitură şi mi-am continuat şofatul fără griji. Pană aici toate bune şi frumoase…
Mult mai tarziu şi deja cu ochii inchizandu-mi-se, hotăram să oprim să ne improspătăm cu o cafea intr-un peisaj pitoresc, sus in deal, unde e o casă, la marginea şoselei. Reinvigoraţi şi gata să ne reluăm pelerinajul, ce vedem cand să ne urcăm in maşină?? Pană… Cu care am condus vreo 200 km…
Adevăratul cadou de Crăciun (avand in vedere că toate astea s-au intamplat in seara de Ajun) a fost insă ajutorul neaşteptat şi fără pretenţii la o remuneraţie, pe care l-am primit de la un tanăr localnic. Ajutor nepreţuit, avand in vedere că nici unul dintre noi, iar aici mă refer in special la mine, habar nu are să schimbe o roată. Deci ii mulţumesc pe această cale altruistului băştinaş.

(A se observa că Rudi stătea şi el acolo aplecat, ca şi cum s-ar pricepe, comentand ca un cunoscător care de fapt ar fi putut-o face şi el, doar că nu avea chef să-şi murdărească mainile)

Pe cand eram la vreo două sate depărtare de destinaţie, iar eu dejarăsuflam uşurat şi mă lăudam cu performanţele mele şofericeşti, mergand eu aşa, alene, un nene care venea din sensul opus nu a estimat bine distanţa cu care işi depăşea linia de delimitare a celor două benzi şi mi-a ras oglinda. Prin ras vreau să spun că pur şi simplu a spulberat-o, cu un zgomot care mi-a oprit inima pentru cateva sutimi de secundă. Aşa că restul drumului a decurs cat se poate de liniştit, avand in vedere că nu mai puteam face depăşiri, nemaiavand oglindă, iar după relativ o oră am ajuns in sfarşit teferi şi nevătămaţi la căldurică şi papa bun, un happy end pe de-a intregul meritat.
Ce s-a intamplat mai departe nu mai prezintă interes, scopul acestui post fiind doar etalarea calităţilor mele de şofer de cursă lungă. Nu mai merită să povestesc nici faptul că, la intoarcere, am greşit puţin drumul şi am ocolit vreo caţiva zeci de kilometri, sau că am trecut prin ţinutul din care s-au inspirat toate filmele de groază (alea care au la bază tipica poveste cu nişte inşi care greşesc drumu şi ajung in ţinutul despre care vorbeam mai sus)… Important este că am ajuns cu bine şi că am avut parte de un crăciun aşa cum trebuie să fie, cu mancare şi somn cat incape.

Am o stare ciudată azi, aş vrea să scriu despre atatea lucruri, dar in acelaşi timp nu mă interesează nimic in particular. Mi-aş dori doar să stau in pat, să mănanc ciocolat şi să citesc cartea pe care am inceput-o aseară şi nu mai am timp să o termin - Ryu Murakami, In supa miso.

Nu mai suport să aud colinde! Oriunde mă duc, intr-un magazin, in taxi, la lucru, in centru pe stradă, chiar şi la salonul de cosmetică, sau in maşină la radio, tot ce aud este Jingle Bells… Imi vine să sparg boxele!!! ?n perioada asta eu sunt intr-o stare de ascultat Marilyn Manson sau Linkin Park, nu Frank Sinatra sau Puiu Codreanu. Aşa că gata cu colindele, vă rog, imi stricaţi şi ceea ce a mai rămas in mine din spiritul crăciunului!!!

…………………………………………………………….

N-am mai scris demult despre ceea ce mă enerveazăazi. Păi, in afară de colinde ar mai fi traficul groaznic şi nebunia din magazine, Alessandra Mussolini şi scandalul Orban. A, şi mă enervează frigul in care tebuie să aştepţi cand iţi duci maşina la spălat. Cam atat… In rest e ok…

Firma la care lucrez s-a gandit (cu bune intenţii şi pe bună dreptate) să organizeze o petrecere de crăciun. Petrecere in opinia lor, serbare/reuniune-de-clasă intr-a mea. Nu vreau să fiu inţeleasă greşit, a fost chiar reuşită, iar toată lumea a plecat acasă mulţumită, cu braţele pline de daruri de la moşu. Aici voiam să ajung, la darurile de la moşu… M-am bucurat foarte tare cand am primit un pachet imens compus dintr-un borcan de cafea instant, pentru că tocmai ce mi se terminase cafeaua acasă şi mă gandeam că nu mai trebuie să cobor dimineaţa la faimosul butic de la colţ să imi procur alta. Deci m-am bucurat. Dar apoi, intr-un moment de restrişte, mi-am adus brusc aminte că de fapt cel ce se bucură de privilegiul de a fi numit “jumătatea mea” imi adusese, exact inainte să ne indreptăm spre serbare, un pachet de cafea din aia normală, pe care pot să o prepar la filtrul meu iubit. Deci al doilea pachet (tot de la moşu, evident), frumos impachetat şi compus tot dintr-un borcan de ness, pe care l-am caştigat prin merite deosebite la quiz-ul final, unde m-am remarcat prin abilitatea mea deosebită de a nu scoate un cuvant, a fost deja o surpriză prea mare pentru mine.

Dragă Moş Crăciun, de ce nu am primit şi eu o cutie de Fervex sau un termometru şmecher, ca unii dintre colegii mei? Sau măcar o pernă in formă de buze şi tot m-aş fi simţit mai indreptăţită… Să nu crezi că mă plang, sunt foarte mulţumită de cadoul meu şi mai ales de faptul că te-ai deranjat să ?mi faci nu un cadou, ci două, amandouă in aceeaşi seară incă, dar nu mă pot abţine să nu mă gandesc că mi-ai făcut o aluzie. Pană şi tu, moşule? Chiar aşa adormită iţi par? O, Brutus!!

…………………………………………………………………..

Vine vacanţa! Lungi seri se iarnă in care o să stau tolănită pe canapea şi nu o să fac absolut nimic…