MyDreamland

Am cunoscut o fata care rade intruna si

un baiat care miroase ingrozitor…

Trebuie neaparat sa ma laud, mi-am zugravit singura doi pereti! Da. Singura. Doi pereti. Mai am inca zece si tavane vreo trei. Dar merge repede. Dupa ce am controbait internetul in cautare de idei inovatoare in materie de design interior, am cautat magazine inexistente de tapet imaginar (adica asa cum exista el in imaginatia mea), am chemat cativa profesionisti sa imi faca oferte si am sunat vreo alti trei, am luat decizia cea mai practica si am hotarat sa fac tot alb. Da, v-ati prins, singura. Cu doi pereti gri, pe care i-am facut deja si de care sunt extrem de mandra, de parca ar fi puisorii mei. O singura deceptie am avut, si anume ca prietenii care s-au gandit sa vina la mine in timp ce eu zugravesc (probabil nu le mergea televizorul acasa), au spus ca arata ca un buncar de nazisti. Dar ce stiu ei, nu-i asa? Ca doar nu au prieten arhitect care se pricepe la toate, ca si mine…

……………………………………………………………………………………………………………………………………………

Prin perindarile mele internautice am observat ca sunt foarte la moda tutorialele. Fara legatura cu peretii gri. Si am avut brusc o revelatie: pai eu nu sunt in stare sa fac asa ceva?

Deci Tutorial de cum sa mergi cu tramvaiul si sa nu te vada nimeni

1. Primul lucru si cel mai esential, NU stai in statie. Stai pe undeva prin apropiere, astfel incat sa poti vedea tramvaiul daca vine, si destul de aproape sa vezi si numarul.

2. NU te uiti ca prostul in directia tramvaiului, ci iti faci o ocupatie, de preferat scrii un sms sau vorbesti la telefon.

3. Daca vezi ca se apropie tramvaiul, NU mergi ca tolomacul inspre statie, ci mai stai pana opreste, ca oricum nu pleaca el asa repede.

4. Doar dupa ce tramvaiul a oprit, te indrepti nepasator si urci exact inainte ca usile sa se inchida.

5. Odata urcat, te asezi nu la geam ca zevzecii, ci exact acolo unde se unesc vagoanele, unde nu exista geamuri sa te vada toata lumea de afara.

6. Cand opreste, cobori exact la fel cum ai urcat, flegmatic, impasibil, imperturbabil, indiferent, pasiv si o stergi cat mai repede din statie.

7. Gata, acum trebuie sa fi ajuns la destinatie, iar daca ai urmat acest tutorial pas cu pas, nimeni nu va ghici ca in loc de limuzina, tu ai folosit mijloacele de transport in comun.

Alo, lume… Aici eu…

- Care io? (se aude unu’ in spate, pe un ton destul de bataios, as zice).

- Eu, eu, care scriu de obicei pe blogu’ asta…

- Si ce vrei, mah?? N-ai ce face decat sa ne deranjezi cu prostiile tale? (pe acelasi ton amenintator, mai-mai ca nu m-a facut sa tac din gura si sa ma asez cuminte inapoi in pat).

- Pai uite, as avea si eu ceva sa va intreb… Daca e cu putinta si daca nu va deranjez ingrozitor de mult… Ce zici, imi dai voie? Promit ca nu va tin mult, cel mult cateva minute. Iar apoi puteti sa ma ignorati in continuare, apasati pe butonul back si totul va fi ca inainte… Deci? Pot?

- Bine, mah… Hai repede, ca nu am timp de tampenii, am si altceva mai bun de facut decat sa stau aci la taclale cu tine (ultima fraza a spus-o pe un ton impaciuitor, ceea ce mi-a mai dat putin curaj sa spun ce aveam de spus).

- Ok, pai haideti sa terminam odata si cu asta. Am nevoie de una bucata baiat, dragut, simtit, cu bun gust, intre 25 si 28 de ani, de preferat cu facultate incheiata si master daca se poate, care sa fi vizitat cat de cat lumea (pentru subiecte de discutie) si care sa nu creada ca intalnirea perfecta cu o fata consta intr-o bere si o tigara pe banca din fata blocului.

- Pentru asta ne deranjezi? Bun, hai sa zicem… Si pentru ce, ma rog, iti trebe tie asa baiat? Nu-ti mai ajunge ce ai acasa?

- Ba imi ajunge, nu e asta. Dar am si eu o prietena, fata buna si simpatica… Stie si sa gateasca draga de ea si e frumoasa foc… Si m-a rugat daca as putea si eu sa fac ceva sa o ajut sa-si gaseasca perechea mult visata. Ca ea s-a saturat de badarani prost imbracati care stiu doar sa zambeasca pentru ca nu au ceva interesant de spus, in afara de fotbal si masini. Asa ca… deh, m-am gandit si eu sa fac o fapta buna si sa va intreb si pe dumneavoastra, poate poate reusim ceva toti impreuna… Ce ziceti, ma ajutati si pe mine?

…. dar vad ca deja vorbesc singura, pana si persoana cea irascibila care mi-a comentat pana acum a inchis…

Update: Prietena mea e tot ce am scris mai sus, dar am uitat sa mentionez ca are o mica problema… Asta:

Astept raspunsuri pe urmatoarea adresa: papushika69@yahoo.ro

Te uiti la Titanic (de exemplu, ar putea fi si altul) si esti deja la al treilea servetel. Iti intorci fata plina de lacrimi si te uiti cu privirea neclara spre pisica (sau caine, evident), care se holbeaza la tine, martor al curiosului spectacol. De ce plang oamenii, cand restul membrilor regatului animal nici macar nu-si trag nasul?

Inainte sa poate vorbi, bebelusii plang. Singura modalitate prin care pot sa-si exprime frustrarea, durerea, frica sau nevoia este plansul. Adultii par sa planga pentru a-si intari relatiile emotionale cu alti oameni. Exprimarea tristetii aduce sprijin si comfort de la prieteni. Mai exista si situatii in care lumea plange impreuna, acceptate si sustinute din punct de vedere cultural, cum ar fi inmormantarile si nuntile. Ce frumos este sa plangi la o nunta alaturi de mama, bunica, matusa si prietenele tale, nu?

Ce nu inteleg eu totusi este nu lumea care plange, ci lumea care se plange. Toti avem o persoana, doua, trei in fata careia ne spunem ofurile, dar de aici si pana la a-ti varsa frustrarile neincetat in fata tuturor este un pas gigantic. Mai imi petrec si eu diminetile clicuind mausul pe tot felul de pagini si de bloguri, in speranta ca dau peste ceva interesant, ceva care sa ma invigoreze de dimineata. Si peste ce dau? Peste acreli si ingamfari… Toti care au blog si se cred “cineva” se umfla in pene si se plang cat sunt ei de hartuiti si cat de prosti sunt restul. As intelege daca s-ar limita la un singur post in care-si exprima aceasta martirizare, dar nu, ea se intinde pe pagini intregi! Din trei posturi, sigur in doua isi deplang soarta de mari bloggeri traumatizati. Oare la asta se reduce toata existenta lor? Oameni buni, get a f***ing life!!!

Tocmai m-am intors de la piaţă… Nu de la piaţa de zarzavaturi, ci de la piaţa unde găseşti tot ce iţi trebuie in casă şi nu numai, de la lenjerie intimă la bucăţi de radiatoare pentru maşină. E o experienţă foarte interesantă să-ţi petreci o sambătă dimineaţă intr-un asemenea loc, vezi tot felul de oameni, de la fraţii noştri rromi care vand haine la grămadă, apoi cei puţin mai şmecheri care vand haine de firmă pe capotele bmw-urilor şi pană la soţii de demnitari faimoşi ai dragii noastre urbe . Toată lumea cu un singur scop: să profite cat poate de pe urma preţurilor mici şi a mărfii cat mai diversificate. Mi-am achiziţionat şi eu nişte articole de bază, precum o mega-cutie de detergent adus tocmai din Germania (că miroase mai frumos decat ăsta de la noi), incă o mega-cutie de cornfleix aduşi tot de acolo (că au gust mai bun decat cei făcuţi pentru noi) şi nişte fulare (adică vreo cinci), pentru simplul motiv că erau la 1 leu bucata (cu strigături, pentru captarea atenţiei).

Mi s-a atras atenţia că acest mod de viaţă al oamenilor pieţei va fi cantat in versuri peste vreo jumătate de veac, aşa ca ar trebui să il respect de pe acum, ca să pot să mă laud mai tarziu, să spun Vi-am spus eu! Dar eu vă spun de pe acum…

…………………………………………………………………………………………………………………………………………..

Lucrul cel mai de temut cand lucrezi la o firmă, cred că este o intalnire oficială, individuală, cu consiliul director. Acest consiliu, care este un fel de comisie a inchiziţiei lumii moderne, nu poate aduce nimic bun cand se intalnesc toţi şi işi răpesc din timpul lor preţios de consilieri directori, special ca să te vadă pe tine. Am avut ieri o astfel de intalnire şi, eu personal, am scăpat de rug doar pentru că felul meu independent de gandire a fost apreciat. Mi se pare normal acest lucru, deoarece intotdeauna cand sunt preocupată cu procesul de a gandi, mă retrag undeva singură cateva zile şi nu las pe nimeni să intre la mine in cap să imi perturbe gandirea, mi se pare cel mai logic aşa. Adică nu am gandit niciodată impreună cu cineva, şi nici altcineva nu m-a chemat vreodată să il acompaniez in gandire… Blestemul femeii moderne, trebuie cică să fie independentă, iar eu nu mă las mai prejos…