MyDreamland

In aceasta zi deosebita, care intr-o societate normala, democratica, ar tebui declarata zi de sarbatoare nationala, imi rapesc singura cateva momente pretioase ca sa imi urez un calduros la multi ani. Si atat, pentru ca acum trebuie sa ma intorc cat mai degraba la programul meu sarbatoricesc…

O tanara doamna, blonda, opreste masina in fata semaforului, la rosu. Se aprinde galben - doamna sta pe loc, verde - doamna iarasi sta. Se aprinde rosu, din urma, claxoneaza celelalte masini. De ea se apropie un politist care o intreaba:
- Doamna doreste alta culoare?

Acestea fiind spuse, trebuie sa recunosc ca ma identific total cu tanara doamna blonda. Printr-o ciudata conjunctura de evenimente, am ajuns sa fiu eu soferul desemnat al “familiei”, cu toate implicatiile care ii revin acestei functii demne de invidia oamenilor simpli, care mai folosesc inca mijloacele de transport potrivite epocii de piatra, adica mersul pe jos, tramvaiul, troleibuzul sau mai stiu care… Asa ca daca ma vedeti la semafor, sau stationand pe linia de tramvai (ocupata, evident, cu alte lucruri mult mai importante decat condusul), aduceti-va aminte ca de fapt ma inviditi si terminati cu claxoanele alea deranjante sau cu alte gesturi obscene care imi strica ziua si imi induc o stare de panica. Nu sunt in trafic ca sa va fac voua pe plac, clar?!

PS Si nu se stie ce o sa fac daca intru in panica. Pe bune, nici macar eu nu stiu, ca inchid ochii si apas pe acceleratie…

de ce lumea crede ca este aici pentru a face ce vrea? nu exista o delimitare a lucrurilor pe care poti si pe care nu poti sa le faci?

a, am uitat sa spun ce ma enerveaza azi: tot!!!

AZI AM INVATAT SA ZBOR…
SA PLUTESC INCET, PRINTRE NORI.
PLUTEAM IMPREUNA
DAR TU TE-AI OPRIT.
O ADIERE DE VANT TE-A LUAT CU EA
SI AM RAMAS DOAR EU.
SINGURA, SPERIATA.
VOIAM SA TE URMEZ,
DAR ERAI PREA DEPARTE.
VOIAM SA MA INTORC,
DAR NU MAI STIAM DRUMUL INAPOI.
SI AM CONTINUAT SA ZBOR,
SPERAND CA O SA TE GASESC.
OBOSITA, M-AM AGATAT DE O RAZA,
DAR ERA PREA FIERBINTE.
NORII ERAU PREA UZI,
STELELE PREA RECI.
ERAM PIERDUTA, FARA TINE…
AM INCEPUT SA PLANG,
RUGAM VANTUL SA MI TE ADUCA.
DAR VANTUL RADEA,
SPUNEA CA SUNT PREA SLABA.
ATUNCI, O PICATURA DE PLOAIE,
FIINDU-I MILA DE MINE,
M-A LUAT CU EA;
JOS, M-A PUS CU GRIJA PE UN FIR DE IARBA.
DE ACOLO, TE-AM CAUTAT CU PRIVIREA
SI TE-AM GASIT.
DAR TU AI UITAT DE MINE. ZBURAI
MAI DEPARTE, NEPASATOR.
FERICIT.

Dupa o luna de stat acasa, stat la plaja si citit/uitat la tv, am ajuns sa ma confrunt din nou cu viata reala - vacanta s-a terminat!! asta imi tot repet de doua zile. Dulcea, scumpa vacanta de vara s-a incheiat. Oficial.
Am ramas totusi cu cateva amintiri superbe, care imi vor mai indulci cat de cat zilele lungi si obositoare de lucru :) Ca de exemplu:

Timp de o saptamana, ma trezeam in fiecare dimineata (…) si vedeam asta:

sau aici, mai aproape de noi, am invatat si eu sa “conduc” o barca :)

Tot ce imi ramane acum de facut e sa astept vremea muraturilor si, intre timp, sa ma pregatesc pentru o luna de depresie. De vina sunt astrele. Sau poate nu - totusi toamna e un anotimp romantic, anotimpul indragostitilor, nu? Plimbari prin parcuri, pe alei pline de frunze aramii (!!) Se zice ca in fiecare parc exista cate o alee a indragostitilor. Trebuie sa imi gasesc si eu una, neaparat…