17th Dec 2007

La serbarea de Crăciun

Firma la care lucrez s-a gandit (cu bune intenţii şi pe bună dreptate) să organizeze o petrecere de crăciun. Petrecere in opinia lor, serbare/reuniune-de-clasă intr-a mea. Nu vreau să fiu inţeleasă greşit, a fost chiar reuşită, iar toată lumea a plecat acasă mulţumită, cu braţele pline de daruri de la moşu. Aici voiam să ajung, la darurile de la moşu… M-am bucurat foarte tare cand am primit un pachet imens compus dintr-un borcan de cafea instant, pentru că tocmai ce mi se terminase cafeaua acasă şi mă gandeam că nu mai trebuie să cobor dimineaţa la faimosul butic de la colţ să imi procur alta. Deci m-am bucurat. Dar apoi, intr-un moment de restrişte, mi-am adus brusc aminte că de fapt cel ce se bucură de privilegiul de a fi numit “jumătatea mea” imi adusese, exact inainte să ne indreptăm spre serbare, un pachet de cafea din aia normală, pe care pot să o prepar la filtrul meu iubit. Deci al doilea pachet (tot de la moşu, evident), frumos impachetat şi compus tot dintr-un borcan de ness, pe care l-am caştigat prin merite deosebite la quiz-ul final, unde m-am remarcat prin abilitatea mea deosebită de a nu scoate un cuvant, a fost deja o surpriză prea mare pentru mine.

Dragă Moş Crăciun, de ce nu am primit şi eu o cutie de Fervex sau un termometru şmecher, ca unii dintre colegii mei? Sau măcar o pernă in formă de buze şi tot m-aş fi simţit mai indreptăţită… Să nu crezi că mă plang, sunt foarte mulţumită de cadoul meu şi mai ales de faptul că te-ai deranjat să ?mi faci nu un cadou, ci două, amandouă in aceeaşi seară incă, dar nu mă pot abţine să nu mă gandesc că mi-ai făcut o aluzie. Pană şi tu, moşule? Chiar aşa adormită iţi par? O, Brutus!!

…………………………………………………………………..

Vine vacanţa! Lungi seri se iarnă in care o să stau tolănită pe canapea şi nu o să fac absolut nimic…

4 Răspunsuri la “La serbarea de Crăciun”

  1. marcel Spune:

    pai daca aici deasupra scrie”nu te sfii, scuipa tot”, am sa scuip tot…cu riscu de a junge la mos mesaju’ meu…
    a pai tot u esti nemultumita? atunci ce zici d faptul ca io am primit un set de chestii pt intretinerea corporala pt femei…cand am deschis cadoul shi am vazut imi venea sa-i dau mosului cu el in cap. bine ca o plecat repede si nu o vazut reactia mea. ma asteptam si eu la un cadou mai normal pt mine, mai ales ca i-am si scris si pe deasupra am fost si cuminte. si totusi…nu-i drept. ma gandesc sa-l astept in noaptea de craciun si sa il bat sa ii iau toate cadourile, poate ma scot…

  2. Laura Spune:

    Pai draga Marcel, “setul de chestii pt intretinerea corporala pt femei” poti sa il faci cadou mai departe, exact cum voi face si eu cu setul meu de cafele pt obositi… Deci tot e bine, cineva va fi poate fericit, sau o sa il dea la randul lui mai departe :)

  3. Alinuta Spune:

    Prea multa cafea! Bine de mine ca nu beau!

  4. Laura Spune:

    Fericiti sunt cei fara de vicii…

Scuipă tot!

Vrei continuarea? Apasă aici!! RSS