MyDreamland

Nu stiu daca aveti obiceiul sa va delectati serile cu emisiunea domnului Gadea de pe Antena 3, Sinteza zilei, dar daca o faceti, din cand in cand in cand si destul de des aveti posibilitatea sa va ungeti neuronii cu spusele pline de intelepciune si nu numai ale domnului conferentiar doctor Valentin Stan, “omul cu laptopul”. Acest om-paradox detine salvarea noastra, a tuturor romanilor, in acel laptop fermecat, din care scoate te-miri-ce in fiecare seara, de la tratate internationale la gafe diplomatice sau strategice. In romana, in engleza, in versuri sau cantate, adevarurile continute de aceasta cutie magica si pe care domnul Stan, prin bunatatea si altruismul caracteristic ni le impartaseste si noua, muritorilor de rand, ar trebui sa ne scoata din mizerie si sa ne deschida ochii, mai ales daca sunt comentate in tandem cu deontologul, prea-fericitul si distinsul analist politic Ion Cristoiu.

Nu vreau de fapt sa ma leg de aceasta emisiune, pentru ca este una la care ma uit destul de des, in unele perioade mai nefericite ale vietii mele chiar in fiecare seara. Voiam doar sa ajung la urmatorul fapt, care este. In seara zilei de aseara (cred, de fapt ar putea sa fie miercuri sau joi), politologul conferentiar doctor mai sus mentionat a facut o dedicatie muzicala domnilor presedinti Traian Basescu (ne ridicam in picioare si cantam imnul, cu mana pe inima, ca la fotbal) si Nicolas Sarkozy (ne asezam cuminti). Cantarea, scoasa evident tot din cufarasul cu minuni, spunea ceva de genul: “Iubesc femeia/ Blonda sau bruna/ Imi e totuna/ Deopotriva le iubesc/ Deopotriva le doresc/ Iubesc femeia”. Cu o privire complice, atunci cand din boxe se auzea “brunaaa”, domnul nostru il pomenea pe Sarkozy, amintind de Carla Bruni, dar la “blondaaaa” se multumea doar sa dea din cap sugestiv.

De ce mi-am amintit tocmai acum de aceasta minunata cantare si de omul cu laptopul? Pentru ca tocmai ce am citit ca presedintele sarkozy se va deplasa in Romania, unde, printre altele, va lua si masa cu domnul Basescu. Poate domnul Stan ar vrea sa trimita un mail presedintelui, cu dedicatia in format mp3, astfel incat sa poata fi ascultata de ambii presedinti in cauza, printre mestecaturi, plescaituri si sughituri la Golden Blitz. In acest fel va putea si monsieur Basescu sa isi exerseze limba franceza, traducandu-i omologului sau textul cantonetei. Oare va veni si Carla?

Ce inseamna un moment de criza? Cum se defineste aceasta criza in interiorul unui cuplu, de exemplu? Probabil ca am luat-o razna, sau poate ca literatura pe care am citit-o in ultimul timp m-a influentat mai mult decat m-as fi asteptat.

Rasfoind o revista mai veche, am dat peste un interviu luat lui Pascal Bruckner, in care vorbeste despre aceasta criza, aducand argumente si idei care se pot regasi in toate romanele lui, si anume spune ca aceasta criza este tocmai ce-si doreste un cuplu in ziua de azi. Ca femeia si barbatul vor sa traisca, sa experimenteze cat mai mult, asa ca ei prefera separarea unei convietuiri monotone, au o nevoie disperata de intensitate. Concluzia lui despre cuplul modern este ca “isi iubeste propria criza”.

Asta sa se intample oare? Tot ceea ce vad in jurul meu ma face sa ajung si eu la aceeasi concluzie, ca imi provoc propria criza in mod constient, la o scara infinit mai redusa totusi decat o fac de obicei eroii lui Bruckner. Cine isi mai doreste in ziua de azi liniste si pace? Toti tanjim dupa “pastiluta” de emotie, de senzatii tari. Am da orice ca sa scapam de monotonie, de banalitate, sa nu ne pierdem in masa amorfa a cotidianului, chiar daca acest lucru duce la suferinte si traume. Pentru Bruckner satisfactia totala este cel mai periculos fapt care i s-ar putea intampla unui individ, deci o relatie prea armonioasa va degenera intotdeauna, pentru ca omul nu este facut sa cunoasca si implicit sa suporte perfectiunea. Prefera sa simta permanent ca mai are nevoie de ceva anume, sa viseze in mod constant ca-l va obtine, pentru a continua lupta cu sine insusi, pentru a progresa. A visa , inseamna a trai…

Dupa mai bine de trei luni de greva, timp in care s-a anulat si ceremonia Globurilor de Aur si premiile Grammy sunt in primejdie si ele, cu o luna inainte de decernarea Oscarurilor, s-ar putea totusi ca aceasta greva sa ia sfarsit. Se pare ca Sindicatul Scenaristilor va relua negocierile cu marile studiouri hollywoodiene si nu ne ramane decat sa speram ca se va ajunge la o intelegere.

Eu personal am suferit mult din cauza acestei greve, avand in vedere ca decursul normal al vietii mele din ultimii 2-3 ani a luat o cotitura brusca, in lipsa unui pilon central in jurul caruia sa se invarta - serialele mele. Rand pe rand, mi-au fost luate toate… Astept cu infrigurare de luni de zile sa apara un episod nou si in fiecare zi caut pe internet, cu degete tremurande, un semn ca ar fi aparut, ca acelor oameni li s-ar fi acordat sansa sa faca ce stiu ei cel mai bine, si anume sa imi imbogateasca mie viata spirituala, existenta insasi. In lipsa unei continuitati, am incercat tot felul de seriale noi, dar am ajuns inevitabil la punctul in care ma gaseam si mai inainte, si anume sa stau si sa astept, muscand din pereti, episodul urmator. Diferenta este ca acum nu mai sunt dependenta doar de unul, ci de vreo 3 seriale… Asa ca domnilor miliardari de la Warner Bros, Universal Studios si restul studiourilor cu nume americane pompoase, dati-le dom’le banii oamenilor si lasati-ma sa-mi vad de viata mea, tolanita in fata televizorului/calculatorului!

Dupa alte cateva seriale de care eram pur si simplu obsedata (obsesie pe care greva scenaristilor de la Hollywood a dat-o peste cap), a venit vremea lui - The Tudors. Am vazut primele doua episoade intr-o criza de plictiseala, duminica seara, pe hbo si am ramas bolnava. Bineinteles ca a doua zi mi-am descarcat ilegal toate episoadele disponibile si acum ma iau toti dracii ca nu am timp sa fac un maraton de vizionare. Tema este una istorica, iar partea catchy este ca stiu cum se termina, stiu in mare ce se intampla, dar sunt curioasa cum.

A, am uitat sa mentionez ca Henry VIII, pe numele lui Jonathan Rhys Meyers este…. n-am cuvinte…. aaah… mda, superb :)

In aceasta zi deosebita, care intr-o societate normala, democratica, ar tebui declarata zi de sarbatoare nationala, imi rapesc singura cateva momente pretioase ca sa imi urez un calduros la multi ani. Si atat, pentru ca acum trebuie sa ma intorc cat mai degraba la programul meu sarbatoricesc…